21 septembrie 2012

PANTOFII CU GPS


     Cu un simplu click din tocuri, o pereche de pantofi, dotată cu un sistem GPS, poate ajuta orice bărbat să-si găsească mai ușor drumul spre casă. Pantofii au fost creați de  designerul britanic Dominic Wilcox, pe principiul că nicăieri nu este ca acasă. Pantofii cu GPS sunt programați pentru a vă ghida înapoi spre locuința dumneavoastră, indiferent unde vă aflați în lume.

                                                         pantofi1

     Wilcox a fost inspirat de filmul Vrăjitorul din Oz. Protagonista, Dorothy Gale, care pornește într-o căutare, vrea să se întoarcă acasă după ce a străbătut țara fanteziei din Oz. "M-am gândit că Dorothy ar putea să  facă clic pe pantofii ei și aceștia s-o conducă acasă", spune el pe site-ul său oficial.

                                                        pantofi

     Un prototip complet funcțional a fost produs: o pereche de pantofi din piele pentru bărbați care includ un receptor GPS încorporat în călcâiul pantofului stâng și o antenă într-o etichetă roșie atașata la spate. Utilizatorii trebuie să încarce în pantofi destinația lor preferată prin intermediul unui software de cartografiere la comandă și un cablul USB, apoi, pentru a activa GPS-ul, trebuie să facă un simplu clic pe tocuri.

                                               pantofi 2

     Fiecare pereche de pantofi dispune de o serie de lumini cu LED-uri: pantoful drept are o bară de progres care arată cât de departe trebuie să meargă purtătorul, în timp ce pantoful stâng prezintă un inel de lumini care arată purtătorului dacă se îndreaptă în direcția cea bună.

                                                      pantofi3

     Pantofii au fost comandați, ca parte din Proiectului Global Footprint din Northamptonshire, (Anglia), care celebrează istoria pantofilor și a industriei de încălțăminte.

     Credeți că va purta cineva acești pantofi? Sunt oare utili sau este o simpla extravaganță? Timpul ne va arăta. Designerul ne spune că s-a inspirat de la pantofii unei fete, dar a proiectat pantofi bărbătești. Probabil un model pentru femei era mult mai greu de realizat și nu avea nici căutare. Sau vrea să-i ajute pe cei care nu mai știu unde stau…
Sursa : Mashable
______________________________________________________________________________________________________

     Cu cu un click, citiți și :
______________________________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanta; Romania

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu