14 iunie 2013

PANTOFI DIN AUR

     Designerul italian Alberto Moretti a creat primii pantofi, care se pot purta, din aur de 24 de carate. Așa cum vă așteptați, pantofii acoperiți cu metalul prețios nu sunt deloc ieftini, o pereche având prețul mai mare de 2.000 de euro.
     Pantofii sunt realizați din catifea și acoperiți cu aur și vor fi la vânzare în doar cinci magazine, cele mai exclusiviste: Barneys din New York, Fred Segal din Los Angeles, The Swank din Hong Kong, Level Shoe District din Dubai și Harrods din Londra. Marca Alberto Moretti susține că sunt primii pantofi din lume, din aur de 24 de carate, care pot fi de fapt purtați. Realizați în colaborare cu o altă firmă italiană, HORO, Alberto Moretti a declarat că a păstrat stilul simplu al pantofilor, dar poleiala de aur vorbește de la sine, rezultând un produs de lux și foarte elegant. "Ambele modele, atât cel pentru femei cât și cel pentru bărbați, sunt simple, cu linii esențiale, importanța materialului care acoperă întreaga suprafață a pantofului făcând inutilă orice aplicare a unui tip de decor".  

pantofi din aur jpg

     Alberto Moretti s-a născut în Florența în anul 1975. Din 2011, este “creative director” la Alberto Moretti, marcă fondată de frații săi, care îi poartă numele. În doar câteva sezoane, Alberto a transformat marca într-un fenomen la nivel mondial, realizând pantofi pentru bărbați și femei, care au ca numitor comun: eleganța, senzualitatea și ironia, absolut niște caracteristici italiene.

pantofi din aur 1

     Pantofii designerului italian au fost purtați de Jessica Chastain, Cameron Diaz și Elle Macpherson, de Elthon John și Morgan Freeman. Chiar prințul Harry a recunoscut că a purtat pantofi cu această etichetă, iar Lady Gaga, renumită pentru stilul sau excentric,  a purtat, de asemenea, niște pantofi cu toc înalt, personalizați, cu incrustații din aur, la  lansarea parfumului ei de la Paris, de anul trecut (foto, mai jos).

pantofi din aur 2

______________________________________________________________________________________________________

By Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu