3 iunie 2014

INTUIȚIA FEMININĂ ȘI MASCULINĂ

     Intuiția este capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională, în mod spontan, esența, sensul unui lucru, a unei probleme sau al unui obiect. Într-un alt fel, ea este capacitatea gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare sau facultatea de a înțelege iute sau chiar de a ghici. La a nivel de subconștient acest proces se numește  “proces intuitiv”.
     Mai multe studii au arătat că femeile pot înțelege mai rapid decât bărbații emoțiile, simbolurile, contextele și semnele non-verbale. Motivația a fost una pur anatomică, bazată pe simțurile vizuale, olfactive sau auditive mai dezvoltate și, nu în ultimul rând, pe mai buna interconectare a celor doua jumătăți ale creierului. Poate de aceea, intuiția a fost denumită al șaselea simț. Realitatea este că femeile sunt mai sensibile decât bărbații, iar intuiția fără sensibilitate și receptivitate se pare că nu există de fapt.
     Alte studii au demonstrat că expunerea prenatală la testosteron afectează evoluțiile din creier și că bărbații își asumă mai multe riscuri decât femeile, deoarece au primit o cantitate mai mare de testosteron în uter, în perioada de gestație. Cercetători de la Universitatea Granada și Universitatea Middlesex au efectuat un experiment pe mai mult de 600 de studenți pentru a vedea dacă bărbații sunt mai puțin intuitivi decât femeile. Pentru aceasta, au folosit "raportul degetelor", care este un indiciu al nivelului de testosteron prenatal și care se calculează prin împărțirea lungimii degetului arătător la lungimea degetului inelar (pentru aceiași mână).

raportul degetelor

     Cu cât raportul degetelor este mai mic cu atât s-a primit o cantitate mai mare de testosteron înainte de naștere și, prin urmare, persoana este mai "masculină" din punct de vedere cerebral, indiferent de sexul ei. În medie și în general, bărbații au un raport al degetelor mai mic decât femeile.
    Participanții au fost supuși unor întrebări simple, care să facă diferența dintre gândurile intuitive și reflexive. Testul a fost conceput astfel încât studenții să se gândească repede la un răspuns intuitiv incorect, dar să aibă posibilitatea să demonstreze, de asemenea, un proces de gândire reflexiv.

intuiția femeilor

     Femeile au dat răspunsuri mai intuitive, în timp ce bărbații au răspuns după ce au gândit mai mult. Cu alte cuvinte, în acest test specific, care penalizează gând intuitiv, bărbații au găsit mai multe răspunsuri corecte decât femeile. Dar testul a arătat, de asemenea, că femeile cu un raport al degetelor mai mic au răspuns la întrebări la fel de corect ca bărbații. Concluzia ar fi că expunerea prenatală la mai mult testosteron predispune  oameni, în general, să adopte un mod de gândire mai reflexiv și mai puțin intuitiv. Așadar, intuiția recunoscută a femeilor este doar de natură biologică.
     Mulțumesc doamnelor și domnișoarelor care au intuit de la început ce am scris mai sus și citesc acum această frază ca să se convingă că au avut dreptate. Biologic vorbind.

______________________________________________________________________________________________________

       Cu un click, citiți și :
______________________________________________________________________________________________________
By  Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu