11 iulie 2013

CELE MAI PAȘNICE ȚĂRI DIN LUME

     Conceptul de pace este destul dificil de definit și chiar mult mai greu de măsurat. Cu toate acestea, începând cu anul 2006, Indicele Global al Păcii (The Global Peace Index) a definit pacea ca "lipsa violenței" și a căutat să determine ce atribute și instituții sunt asociate cu starea de pace. Global Finance a publicat clasamentul aferent anului 2012, în care Islanda este recunoscută ca fiind țara cea mai pașnică (își menține primul loc pentru al doilea an la rând), urmată de Danemarca și Noua Zeelandă. La celălalt capăt al spectrului, Somalia este considerată țara cel mai puțin pașnică, urmată de Afganistan și Sudan.
     Indicele Global al Păcii definește o națiune “în pace", ca fiind aceea care nu este  implicată în conflicte violente cu statele vecine sau care nu înregistrează războaie interne. Acest lucru mai este uneori numit "pace negativă" (de exemplu, lipsa de război),  este mai mult măsurabil și poate fi folosit ca un punct de plecare pentru a identifica atributele de "pace pozitivă" (structuri și instituții care trebuie să creeze și să mențină pacea). Indicele Global al Păcii este un proiect al Institutului pentru Economie și Pace, în parteneriat cu Economist Intelligence Unit și o echipă internațională de academicieni și experți în pace.
     La a șasea ediție, a fost calculat punctajul pentru 158 națiuni (cinci noi țări au fost incluse în 2012, acoperindu-se în prezent 99% din întreaga lume), pe baza a 23 de indicatori. Punctajele (scorurile) pentru fiecare indicator sunt pe o scală de la 1 la 5 (indicatori calitativi) sau de la 1 la 9 (pentru date cantitative). Indicatorii sunt împărțiți în trei grupe:

     Măsurarea conflictelor interne și internaționale în curs de desfășurare:
  • Numărul de conflicte interne și externe
  • Numărul estimat de decese rezultate din conflictele externe
  • Numărul de decese cauzate de conflicte interne
  • Nivelul de conflict
  • Relațiile cu țările vecine
     Măsuri de siguranță și securitate socială:
  • Nivelul de criminalitate perceput în societate
  • Numărul de persoane strămutate, ca procent din total populație
  • Instabilitatea politică
  • Nivelul terorii politice
  • Acte de terorism
  • Numărul de omucideri (la 100.000 de persoane)
  • Nivelul infracțiunilor violente
  • Probabilitatea de demonstrații violente
  • Numărul persoanelor aflate în închisoare (100.000 de oameni)
  • Numărul personalului de securitate internă și de poliție (la 100.000 de persoane)
     Măsuri militare:
  • Cheltuielile militare, ca procent din PIB
  • Numărul de personal aflat în serviciile armatei (la 100.000 de persoane)
  • Volumul importurilor de arme convenționale majore (la 100.000 de persoane)
  • Volumul exporturilor din arme convenționale majore (la 100.000 de persoane)
  • Contribuțiile financiare la ONU pentru misiuni de menținere a păcii
  • Numărul total (medie ponderată) de arme grele (la 100.000 de persoane)
  • Arme de calibru mic și armament ușor
  • Capacitatea militară


Clasamentul țărilor pașnice (primele 100 din 158)

Poziție
Țara
Punctaj
1
Islanda
1,113
2
Noua Zeelandă
1,239
2
Danemarca
1,239
4
Canada
1,317
5
Japonia
1,326
6
Irlanda
1,328
6
Austria
1,328
8
Slovenia
1,330
9
Finlanda
1,348
10
Elveția
1,349
11
Belgia
1,376
12
Qatar
1,395
13
Republica Ceha
1,396
14
Suedia
1,419
15
Germania
1,424
16
Portugalia
1,470
17
Ungaria
1,476
18
Norvegia
1,480
19
Bhutan
1,481
20
Malaysia
1,485
21
Mauritius
1,487
22
Australia
1,494
23
Singapore
1,521
24
Polonia
1,524
25
Spania
1,548
26
Slovacia
1,590
27
Taiwan
1,602
28
Olanda
1,606
29
Marea Britanie
1,609
30
Chile
1,616
31
Botswana
1,621
32
România
1,627
33
Uruguay
1,628
34
Vietnam
1,641
35
Croația
1,648
36
Costa Rica
1,659
37
Laos
1,662
38
Italia
1,690
39
Bulgaria
1,699
40
Franța
1,710
41
Estonia
1,715
42
Coreea de Sud
1,734
43
Lituania
1,741
44
Argentina
1,763
45
Letonia
1,774
46
Emiratele Arabe Unite
1,785
47
Kuweit
1,792
48
Mozambic
1,796
49
Namibia
1,804
50
Ghana
1,807
51
Zambia
1,830
52
Sierra Leone
1,855
53
Lesotho
1,864
54
Maroc
1,867
55
Tanzania
1,873
56
Djibouti
1,881
56
Burkina Faso
1,881
58
Mongolia
1,884
59
Oman
1,887
60
Malawi
1,894
61
Panama
1,899
62
Iordania
1,905
63
Indonezia
1,913
64
Serbia
1,920
65
Bosnia Herțegovina
1,923
66
Moldova
1,927
66
Albania
1,927
68
Macedonia
1,935
69
Guyana
1,937
70
Cuba
1,951
71
Ucraina
1,953
72
Tunisia
1,955
73
Cipru
1,957
74
Gambia
1,961
75
Gabon
1,972
76
Paraguay
1,973
77
Grecia
1,976
78
Senegal
1,994
79
Peru
1,995
80
Nepal
2,001
81
Nicaragua
2,006
81
Muntenegru
2,006
83
Brazilia
2,017
84
Bolivia
2,021
85
Swaziland
2,028
85
Ecuador
2,028
87
Guineea Ecuatorială
2,039
88
SUA
2,058
89
China
2,061
90
Republica Dominicană
2,068
91
Bangladesh
2,071
92
Guineea
2,073
93
Papua Noua Guinee
2,076
94
Trinidad și Tobago
2,082
95
Guineea-Bissau
2,105
95
Angola
2,105
97
Camerun
2,113
98
Uganda
2,121
99
Tadjikistan
2,124
99
Madagascar
2,124


     Top-ul primelor zece este dominat de țări din Europa, care ocupă șapte din primele  locuri. România se găsește pe un onorant loc 32, puțin după Olanda și Marea Britanie, dar înaintea Italiei, Franței, Serbiei și Greciei. Statele Unite ale Americii se clasează de abia pe locul 88, China este pe 89, iar Rusia pe locul 153 (punctaj 2,938). Totuși, clasamentul a venit cu vești bune, constatând că lumea a devenit mai pașnică în ansamblul general,  pentru prima dată din 2009. Toate regiunile au avut îmbunătățiri în ceea ce privește nivelul de pace așteaptă, inclusiv Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

______________________________________________________________________________________________________

       Cu un click, citiți și :
______________________________________________________________________________________________________
By  Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu