31 mai 2013

iPAD DE AUR DE 24 CARATE

     Hotelul Burj Al Arab din Dubai este probabil unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume, această structură uimitoare oferind servicii și facilități într-adevăr extraordinare. Având 202 apartamente duplex luxoase, cu majordom de serviciu, nouă restaurante de clasă mondială, patru bazine de înot (două în aer liber și două acoperite) și o plajă privată, săli de sport și pentru sănătate, centru Spa, acces gratuit la parcul acvatic Wild Wadi, limuzine de lux Rolls Royce sau BMW și un elicopter pentru servicii și transferuri la aeroport, hotelul oferă încă o extravaganță: iPad-uri de aur de 24 de carate. Oaspeții primesc propriile lor iPad-uri de aur, care oferă informații despre orice, de la meniurile restaurantelor hotelului la tratamentele Spa și serviciile majordomilor privați. iPad-urile de aur sunt personalizate și au fost special create pentru hotel de firma britanică Gold & Co.

iPad de aur de 24 carate

     Fiecare camera are și un iMac (este o gamă de calculatoare model Macintosh de tip constructiv desktop – subtip all-in-one, care sunt proiectate și construite de compania americana Apple Inc.) pe lângă alte facilități de lux, cum ar fi cabină de duș și jacuzzi, televizoare cu plasmă de mari dimensiuni, etc. Oaspeții folosesc iPad-urile doar în timpul șederii lor la hotel. În cazul în care doresc să aibă un asemenea lux, pot să-l cumpere de la magazinul hotelului. Ele pot părea o extravaganță absurdă și inutilă, dar când plătești de la 1.500 de dolari pe noapte pentru o camera dublă, probabil nababii se așteaptă să li se ofere asemenea lux.

     NOTĂ : Burj Khalifa, tot din Dubai, este cea mai înaltă clădire din lume la data actuală. Dar în luna iunie, va începe construcția celei mai înalte clădiri din lume, bineînțeles în China. După o întârziere lungă din cauza procesului dificil de obținere a aprobărilor, clădirea, numită Sky City va fi construită pe un teren viran în apropiere de orașul Changsha (care va deveni în viitor un centru urban reprezentativ), fiind de fapt un oraș zgârie-nori, care va găzdui în cele din urmă peste 30.000 de oameni – va avea înălțimea de 838 de metri, cu 10 de metri mai înaltă decât Burj Khalifa. Priviți acest video de promovare, creat de compania Broad Sustainable Construction (BSC):

Sky City
 
     Inițial BSC a anunțat construirea și finalizarea clădirii în doar 90 de zile. Acum au anunțat că va dura pană la șapte luni, totuși un timp extrem de scurt, dacă ținem cont că Burj  Khalifa s-a construit în cinci ani. De asemenea, costul construcției va fi de 628 de milioane de $, în comparație cu Burj la care costurile au ajuns la 1,5 miliarde. BSC are o istorie în spate de construcții rapide: o clădire cu trei etaje în nouă zile și un hotel de 30 de etaje construit doar în 15 zile.
______________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, citiți neapărat și : 
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu