25 martie 2014

PREA MULȚI FARMACIȘTI

     Inițial, funcționarea farmaciilor din România a avut la bază mai multe criterii, inclusiv un criteriu demografic. Dar cum totul la noi merge strâmb, potrivit datelor Consiliului Concurenţei, în prezent, există de două-trei ori mai multe farmacii, raportat la numărul de locuitori, faţă de ţările vestice. În acest context, Ministerului Sănătăţii a anunțat că va liberaliza piaţa farmaciilor, începând cu anul 2015.
     Odată cu implementarea acestei decizii, oricine îşi va putea înfiinţa oriunde o farmacie, fără a se mai ţine cont de nici un criteriu, inclusiv la calitatea de farmacist a proprietarului unităţii şi de un număr maxim de unităţi pe un anumit spaţiu.

farmaciști

     Bătălia aprigă pentru profit a marilor concerne farmaceutice și “grija” unor cercuri interesate de a ne face dependenți de medicamente, pare la prima vedere un avantaj pentru bolnavi sau pacienți. Dar nu trebuie să uităm niciodată că medicamentele nu sunt produse de consum, iar concurența și asistența medicală sunt două concepte incongruente.

     P.S. De câtva timp a apărut o reclamă de genul: spune câți bani ai și farmacistul îți va prescrie ceea ce îți trebuie. Chiar așa stimabili farmaciști?

______________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și : 
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu