19 noiembrie 2013

DIABETUL, O BOALĂ PERFIDĂ

     Pentru a evidenția Ziua Mondială a Diabetului, care are loc în fiecare an la data de 14 noiembrie, Federația Internațională pentru Diabet (FID) a lansat cea de-a șasea ediție a Atlasului Diabetului. Raportul estimează cât de mulți adulți cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani vor fi afectați de boală în viitor. Până la sfârșitul acestui an, FID estimează că 382 milioane de oameni vor avea diabet zaharat în întreaga lume. Până în 2035, acest număr va exploda la 592 milioane de oameni. Pentru comparație, aproximativ 285 de milioane de oameni au avut boala în urmă cu doar patru ani.

diabet 1

     Optzeci la sută dintre persoanele cu diabet trăiesc în țările mici și cu venituri medii, iar cele mai multe dintre ele au vârsta între 40 și 59 de ani. Organizația a mai precizat că o persoană moare de diabet la fiecare șase secunde sau anual sunt aproximativ 5,1 milioane de decese.

diabet

     Diabetul este încă perceput greșit, ca o boală a celor bogați, iar fondurile tot mai mari alocate cu disperare nu reușesc să combată pandemia. Diabetul înseamnă un nivel mai mare de glucoză sau zahăr în sânge, decât în ​​mod normal. Marea majoritate a persoanelor cu diabet au diabet de tip 2, hormonul numit insulină, responsabil pentru descompunerea zaharurilor și utilizarea energiei derivate din acestea, nefăcându-și treaba. Avantajul pacienților este că își pot controla dieta și pot beneficia de insulină suplimentară și alte medicamente pentru a echilibra nivelul de zahăr din sânge. Dacă este lăsat netratat, diabetul poate provoca complicații grave, inclusiv glaucom, cataractă sau alte probleme oculare și nevropatie (leziuni ale sistemului nervos), infecții ale pielii, hipertensiune arterială, depresie, pierderea auzului și probleme de sănătate orală.

     FID subliniază faptul că numărul de persoane cu diabet zaharat, mai ales cel de tipul 2, a crescut în fiecare țară. Numărul total de cazuri de diabet zaharat a crescut cu 4,4% în ultimii doi ani și afectează acum mai mult de 5% din populația globală. Potrivit raportului, în ciuda unor tratamente mai bune, a unei strategii pentru educație și a luptei de prevenție, îmbunătățirea numărului de bolnavi nu s-a realizat.

diabet 2

     China are cel mai mare număr de cetățeni diagnosticați cu boala, o valoare estimată la 98.407.000. Este urmată în ordine de India (65.076.000), SUA (24.402.000), Brazilia (11.934.000) și Rusia (10.924.000). În Europa, situația bolnavilor estimați se prezintă astfel:
  • Germania – 7.560.000
  • Turcia – 7.043.000
  • Spania – 3.791.000
  • Italia – 3.626.000
  • Franța – 3.375.000
  • Marea Britanie – 2.975.000
  • Polonia - 1.880.000
  • Ucraina – 1.044.000
  • Portugalia – 1.032.000
  • Olanda – 914.000
  • Serbia – 872.000
  • România – 851.000
  • Cehia – 756.000
  • Austria – 590.000
  • Grecia – 585.000
  • Ungaria – 573.000
  • Belgia – 515.000
  • Elveția – 449.000
  • Belarus – 445.000
  • Suedia – 439.000
  • Bulgaria – 427.000
  • Slovacia – 423.000
  • Bosnia și Herțegovina – 353.000
  • Finlanda – 349.000
  • Danemarca – 347.000
  • Croația – 224.000
  • Norvegia – 210.000
  • Irlanda – 207.000
  • Slovenia – 164.000
  • Lituania – 111.000
  • Letonia – 96.000
  • Cipru – 86.000
  • Estonia – 74.000
  • Moldova – 72.000
  • Albania – 60.000
  • Muntenegru – 56.000
  • Malta – 33.000
  • Luxemburg – 22.000
  • Islanda – 9.000
     Se observă clar că mărimea populației unei țări nu este întotdeauna corelată cu numărul de bolnavi, ca procent. La nivel global, cei mai mulți bolnavi au vârsta între 40 și 59 de ani (populația a fost împărțită în trei grupe: 20-39 ani; 40-59 ani; 60-79 ani). Europa este singura regiune în care numărul de bolnavi cu vârste între 60 și 79 de ani este mai mare decât la celelalte grupe.
     În România, din cei aproximativ 850.000 de diabetici, mai mult de 200.000 dintre ei primesc tratament cu insulină. În cazul celor care suferă de diabet zaharat de tip 1, insulina le poate salva viața, în timp ce la diabetul zaharat de tip 2, ea poate îmbunătății considerabil traiul bolnavilor.

diabet 3

     Autorii raportului cer ca problema diabetului zaharat să fie plasată pe ordinea de zi a tuturor miniștrilor din domeniul sănătății din întreaga lume, deoarece cele mai recente cifre publicate de FID oferă un impact îngrijorător pentru viitor, ca o amenințare majoră pentru dezvoltarea la nivel mondial.


______________________________________________________________________________________________________

      Cu un clic, vizualizați neapărat și : 
______________________________________________________________________________________________________
By Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu