15 mai 2013

RĂSPUNSUL LA E-MAIL

     Potrivit unui studiu realizat de compania de software Contactually, dacă doriți un răspuns rapid la un e-mail, acesta trebuie să fie pesimist, deprimant sau chiar sumbru. Cu alte cuvinte, s-a constatat că e-mail-urile negativiste au primit mai multe răspunsuri și într-un timp mai scurt decât conversațiile pozitive. De asemenea, studiul a constatat că oamenii nefericiți au mai multe șanse de a răspunde la e-mail-uri în 24 de ore, în comparație cu cei  considerați optimiști.

răspunsul la e-mail 2

     Specialiștii de la Contactually au studiat 100 de milioane de conversații prin e-mail (cum au avut acces la un număr așa mare de mesaje?). E-mail-urile care au conținut cuvinte, cum ar fi "grijă" și "uimitor", au fost considerate pozitive, iar cele care au inclus cuvinte, cum ar fi "ratat" și "prost", au fost considerate ca fiind negative. Astfel, fiecare e-mail a fost catalogat pozitiv sau negativ în funcție de raportul de cuvinte utilizate în toată conversația. La e-mail-uri negative s-a răspuns mult mai repede și în proporție de 64% într-o zi, decât la cele care conțineau cuvinte pozitive, la care rata de răspuns a fost de 47% în 24 de ore.

răspunsul la e-mail 1

     Totuși, autorii studiului nu s-au grăbit să tragă concluzii, Jeff Carbonella, CTO la Contactually, declarând că “poate cei nefericiți sau cu păreri negativiste sunt mai activi în general, on-line”.
     Într-un alt studiu, cercetătorii de la Universitatea din Glasgow au descoperit că persoanele care au răspuns rapid la e-mail-uri pot fi stresate sau au un respect de sine scăzut. Studiul a împărți utilizatorii de e-mail în trei grupe: relaxat, condus sau stresat.
Grupul relaxat nu a lăsat ca e-mail-urile să exercite presiuni asupra vieții lor. Grupul condus a fost influențat de e-mail-uri, dar, de asemenea, au simțit că pot face față presiunii de a răspunde. Grupul stresat a reacționat negativ la presiunea exercitată de dorința unui răspuns la e-mail-uri, neputându-se să se abțină. De asemenea, femeile au simțit o presiune mult mai mare pentru a răspunde la e-mail-uri decât bărbații.

răspunsul la e-mail
_____________________________________________________________________________________________________

      Cu un click, citiți și :
_____________________________________________________________________________________________________

                                                                                                By Dan Caragea; Constanța, România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu